
Amy Shah, medic imunolog cu studii la Universitățile Cornel, Columbia și Harvard, explică de ce este cu atât mai important acum să ne concentrăm pe o dietă sănătoasă.
„Pentru că este ceva ce putem controla. S-ar putea să nu putem prezice ce se întâmplă în lume acum, dar putem determina cum ne tratăm pe noi și pe corpurile noastre care, în schimb, vor avea grijă de sistemul imunitar, de niveluri de hormoni și de calitatea somnului”, a spus aceasta.
Iată patru recomandări pe care le are pentru pacienții ei, în această perioadă provocatoare:
Crește consumul de legume
Probabil nu auzi pentru prima dată că legumele ajută la menținerea unui sistem imunitar puternic. Însă, o informație utilă în această perioadă - când nu putem achiziționa produse proaspete cu aceeași regularitate ca înainte – este că legumele congelate sunt foarte similare ca valoare nutritivă și ca aport al vitaminelor ca cele proaspete. Ba mai mult, vitamina C – care se găsește în spanac, broccoli, cartofi dulci și ardei și care este un nutrient foarte important pentru imunitate – se găsește în cantități mult mai mari în legumele congelate față de cele care au stat în frigider câteva zile.
Adaugă condimente cu efect antiinflamator
Condimentele antiinflamatoare fac ceea ce le spune și numele: reduc inflamațiile și infecțiile din organism. În perioada următoare – și nu numai – pune la îndemână, pe blatul din bucătărie, următoarele condimente: turmeric, ghimbir, usturoi, ardei iuți, rozmarin, scorțișoară, salvie și cuișoare. Doctorița Amy Shah sugerează adăugarea unui praf de scorțișoară în ceaiul de ghimbir sau crearea unui sos din ulei de măsline, usturoi, piper, zeamă de lămâie sau oțet. Acesta poate fi adăugat în salate.
Nu uita de fibre
Fibrele sunt foarte importante pentru sănătatea intestinelor, de care depind, mai departe, hormonii, creierul și sistemul imunitar. Găsești fibre în legume, dar și în fructe, în special în zmeură și mure (nu uita de cele congelate), avocado, fructul pasiunii și kiwi. Desigur, toate tipurile de leguminoase (linte, fasole, mazăre, năut) reprezintă o sursă bună de fibre și au și beneficiul că rezistă mult timp depozitate, în condițiile în care facem cumpărături mai rar.
Fii atent la gustări
De stres, de plictiseală sau de anxietate, ajungem să ronțăim continuu produse nesănătoase între mese, obicei ce poate duce la creșterea oboselii, a inflamațiilor, ba chiar a disconfortului emoțional, pe lângă creșterea în greutate. O idee pe care doctorița Amy Shah le-o dă clienților săi este să aibă pregătite din timp porții de aperitive sănătoase, cum ar fi mere, nuci, biscuiți sănătoși, legume crude cu hummus.